Instructiuni ECOINSTRUCŢIUNI PENTRU REDUCEREA CONSUMULUI ŞI EVITAREA RISIPEI DE APĂ
1) Închid robinetul cât timp folosesc săpunul 2) Mă asigur că nu există scurgeri suplimentare la robinet 3) Folosesc apa caldă numai dacă este strict necesar 4) Reglez nivelul apei calde fără un consum inutil. Eliminarea consumului inutil de apă caldă permite economisirea apei şi a energiei 5) Ţin cont că locul produselor toxice nu este în reţeaua de canalizare 6) Folosesc toaleta fără să arunc hârtie sau alte lucruri, în WC 7) Anunţ în timp util departamentul administrativ, în cazul în care sesisez o defecţiune/pierdere din reţeaua de apă 8) Consider apa ca un aur albastru
INSTRUCŢIUNI PENTRU REDUCEREA CONSUMULUI ŞI EVITAREA RISIPEI DE ENERGIE
Producţia şi consumul de energie conduc: - la creşterea cantităţii de gaze cu efect de seră - la creşterea cantităţii deşeurilor (radio-active, de steril etc.)
1) Plasez biroul perpendicular pe cât posibil, în faţa ferestrei, pentru a putea beneficia de lumina naturală 2) Închid sursele de lumină din încăperile neocupate şi orice calculator sau alt aparat care nu este folosit şi consumă energie<˙˙ont> 3) Curăţ în mod regulat sursele de lumină pentru a putea beneficia de o mai bună luminozitate 4) În sezonul rece, evit aerisirea încăperilor mai mult de câteva minute şi închid în prealabil sistemul de încălzire 5) Las liberă calea în faţa sistemului de încălzire/răcire în funcţiune 6) Folosesc sistemul de încălzire/răcire fără să activez poziţia maxim. 7) Închid uşa încăperii pe timpul funcţionării sistemului de încălzire/ răcire 8) Utilizez becuri, calculatoare şi alte aparate ecologice, cu consum redus de energie, în limita posibilităţilor
INSTRUCŢIUNI PENTRU REDUCEREA CONSUMULUI ŞI EVITAREA RISIPEI DE MATERIALE
Deşeul este rezultatul unui produs proiectat, fabricat şi consumat. Deşeul contribuie la mărirea nivelului de poluare şi este nevoie de un timp îndelungat sau foarte îndelungat, pentru distrugerea deşeului.
1) Încurajez reciclarea produselor, păstrez resturile de hârtie în vederea reciclării 2) Utilizez ca ciornă, partea nefolosită (de pe verso) a colilor tipărite care nu mai sunt utile 3) Imprim sau fotocopiez documentele şi mesajele electronice, numai dacă este strict necesar, dacă este posibil în alb-negru şi format faţă verso 4) Folosesc la imprimantă funcţia de reducere, dacă este posibil, în vederea fotocopierii a două pagini pe o foaie 5) Utilizez în limita posibilităţilor, produse ecologice prietenoase cu mediul înconjurător, obţinute cu un consum redus de energie, care pot fi reciclate cu uşurinţă
INSTRUCŢIUNI PENTRU TRANSPORT
În ultima vreme a crescut simţitor nivelul poluării datorat creşterii circulaţiei autovehiculelor la nivel naţional. Autoturismul personal consumă mai multă energie pentru transportul unei persoane decât transportul în comun, şi incomparabil mai multă energie faţă de o bicicletă.
1) Pentru deplasarea la locul de muncă, utilizez transportul în comun şi numai dacă este strict necesar, autoturismul personal 2) Împreună cu colegii, ne deplasăm la locul de muncă într-un singur autoturism personal 3) De preferinţă, utilizez autoturismul care consumă cel mai puţin combustibil şi este cel mai puţin poluant 4) Utilizez sistemul de climatizare în autoturism, numai dacă este strict necesar 5) Am un comportament moderat şi calm, la volan 6) Pentru deplasarea pe trasee scurte, merg pe jos sau utilizez bicicleta 7) Pentru deplasarea pe trasee foarte lungi, utilizez trenul
|